Gheorghe Hagi precizează, într-o declarație remisă, joi, agenției MEDIAFAX, că nu a fost, nu este și nu va fi interesat de președinția Federației Române de Fotbal.
„Vreau să repet ceea ce am afirmat în dese rânduri: Nu am fost, nu sunt și nu voi fi interesat de președinția Federației Române de Fotbal. Am fost, sunt și voi fi implicat în proiectele mele, clubul de fotbal «FC Viitorul» și Academia de Fotbal «Gheorghe Hagi», academie care se dovedește a fi cel mai important proiect de descoperire și promovare a talentelor din România. Este modul meu de a susține fotbalul românesc și singura mea implicare în dezvoltarea lui. Am rugămintea ca, pe viitor, cei care au intenția de a «lansa» supoziții referitoare la implicarea mea în alte proiecte să țină cont de cele de mai sus”, arată Hagi.
Fostul căpitan al echipei naționale a făcut aceste precizări, după ce Gazeta Sporturilor a scris, joi, că Hagi ar putea candida la președinția FRF, susținut de contestatarii actualului conducător de la Casa Fotbalului, Răzvan Burleanu, în cazul în care alegerile din 5 martie vor fi invalidate.
Înregistrarea noii conduceri a FRF în Registrul Federațiilor de la Tribunalul București a fost contestată de Asociația Județeană de Fotbal Giurgiu, membru afiliat al forului, care a depus o contestație în urmă cu o lună și jumătate, prin care solicita anularea alegerilor pentru președinția Federației Română de Fotbal, câștigate de Răzvan Burleanu la 5 martie.
Motivul contestației îl reprezintă participarea la alegeri a cluburilor școlare, structuri de drept public care conform Regulamentului de Organizare a Activității Fotbalistice (ROAF) în vigoare nu aveau drept de vot.
Tribunalul București a admis, marți, încă două cereri de intervenție în solicitarea FRF de validare a noii sale conduceri, SC Politehnica Timișoara SA, patronată de omul de afaceri Marian Iancu, și FC Corvinul Hunedoara, club dezafiliat în 15 mai 2006, în afara celei depuse de AJF Giurgiu.
Instanța a stabilit ca termen pentru judecarea solicitării Federației Române de Fotbal de validare a noii conduceri data de 3 iunie, ora 12.00.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER